joi, 17 decembrie 2015



Quick GSM Service



Samsung tocmai a lansat trei noi dispozitive din seria Galaxy A, însă nu se opreşte aici. Compania plănuieşte să lanseze şi un model mai mare şi mai performant numit A9, care va fi echipat cu un acumulator ieşit din comun pentru un dispozitiv de acest gen. Acesta ar trebui să ofere o durată de utilizare peste medie la o singură încărcare, însă este posibil să nu vedem acest dispozitiv foarte curând în Europa.



Informaţiile despre Samsung Galaxy A9 au apărut pe reţeaua de socializare Weibo din China, unde acesta apare în fotografii alături de Galaxy A5 şi Galaxy A7. Alături de imagini cu dispozitivul au apărut şi specificaţiile tehnice ale acestuia, alături de o fereastră de lansare şi un preţ recomandat. Aceste informaţii sunt însă valabile doar pentru lansarea din China, putând exista diferenţe odată cu apariţia sa în alte regiuni.



Este vorba despre un smartphone cu display Super AMOLED de 6” cu rezoluţie Full HD, 3 GB memorie RAM, chipset Snapdragon 620 de la Qualcomm, cameră foto de 13 megapixeli şi acumulator de 4.000 mAh. Având în vedere că integrează un procesor mid-range, este posibil ca acumulatorul să poată alimenta smartphone-ul timp de două zile la utilizare normală. Pe lângă toate acestea, Samsung pare să fi integrat şi compatibilitate cu standardul Samsung Pay, serviciul de plată fiind securizat folosind senzorul de amprentă integrat în butonul „Home”.



Mid-range-ul premium Samsung Galaxy A9 se va lansa în luna ianuarie a anului viitor în China la preţul de 3.000 yuan, echivalent cu 420 euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu